Când mă uit la România, văd o țară a extremelor

O să fiu foarte sinceră cu voi. Nu sunt cea mai patrioata, dar nici o persoana care își urăște țara. Încerc să păstrez un echilibru, deși îmi e greu să am o imagine favorabilă, cu toate neajunsurile. Dacă veți citi Scrisoarea unui tânăr român pentru democrație, veți înțelege mult mai bine la ce mă refer.

Când mă uit la România ca turist, vad o tara cu toate formele de relief, bogata în zăcăminte, în păduri, cu un sol roditor pe care poți planta aproape orice. Vad o mulțime de locuri superbe de vizitat și ca să va faceți o idee despre câte minunății avem, luati și citiți acest articol.

Când mă uit la România ca viitor investitor, nu pot sa nu remarc mulțimea de minți geniale pe care o regăsesc aici. Oameni talentați, oameni muncitori, conducători de business-uri internaționale. De exemplu șeful de la Air Canada este un roman și a fost numit de The Globe and Mail – CEO-ul și strategul anului.

Când mă uit la România ca nivel de ospitalitate, e minunat să știi că ești primit cu cea mai bună mâncare, cu cea mai nouă față de masă, cu tot ce e mai nou, mai curat și mai frumos în casa respectivă. Am auzit de multe ori colegi străini spunând că suntem atât de ospitalieri.

Însă România e și o țară a extremelor. Când mă uit la sistemul de sănătate dar și când mă uit la mine ca pacient, nu pot să nu mă întristez că avem cel mai prost sistem de sănătate din Europa.

Nu pot să fiu bucuroasă când suntem arătați cu degetul, când suntem numiți corupții Europei, când o mână de politicieni se cred Dumnezeu pe pământ și își permit să facă orice, uitând de ce au fost aleși în acele funcții. Iar urmarea e una simpla și tristă – ne mor copiii în brate, în incendii sau abuzați.

Când mă uit la România văd acea genialitate de care vă ziceam, dar mai văd și cum mulți evoluează sub potențial, cum avem printre cele mai ridicate nivele de abandon școlar, cum sistemul de învățat papagaliceste este ridicat la rang de artă.

Când în secolul 21 unii români creează roboți, în timp ce alții nu știu a scrie și a citi, când un tânăr la 30 ani nu lucrează nimic, dar este printre cei mai bogați din țară în timp ce altul nu are ce mânca și doarme prin canale, realizezi că România este țara extremelor. Și îți pare rău și îți vine să fugi, să uiți că ești român. Și totuși fugi sau stai?