Frica de Singurătate este fuga de responsabilitate

Am inceput sa citesc Drumul către tine însuți. Este o carte foarte bine scrisa, clar, simplu de către un psihiatru și pornind de la ea va povestesc puțin despre frica de singurătate.

Prima idee din carte, care m-a dezorientat mai mult decât uimit este legata de amânarea satisfacției, faptul ca noi oamenii preferam confortul prezent în locul suferinței, care ne ar putea oferi satisfacții mai mari pe termen lung. Dacă va întrebați cum vine asta, va voi explica prin intermediul unui experiment văzut pe YouTube. Li s-a dat mai multor copii, de vârste diferite câte doua bomboane și tuturor li s-a spus că, dacă rezista un anumit interval orar fără sa le mănânce, vor primi alte doua. La început era câte un copil într-o cameruta și i se filma comportamentul, apoi au fost plasați doi copii în aceeași incapere. Cert este ca doar câțiva au reușit sa reziste tentației și oricum au făcut o mai bine cei care au stat singuri în camera, decât atunci când erau doi.

Noi oamenii păstrăm și la vârsta adulta aceasta predispoziție de a alege confortul și tot ce ne aduce satisfacție pe termen scurt, ori autorul cărții exact în aceasta privința ne avertizează. „Viata este suferință”, dar cu cât știm sa amânăm mai mult momentul recompensei, al satisfacției de moment, cu atât vom fi mai bine pe termen lung. (Pentru moment atât din carte, revin cu alte idei atunci când o termin).

Dar asta implica o relație cu sinele foarte sincera ori în graba nebuna, în viteza evenimentelor uitam de noi, de nevoi și mergem în spiritul turmei. Și mai e ceva ce eu am resimțit acut în perioada asta de boala – frica de singurătate. As îndrăzni sa spun ca este mai acuta chiar decât teama de moarte.

Frica de singurătate nu înseamnă doar sa stai singur, izolat între patru pereți și sa aștepți pe cei dragi sa se întoarcă de la munca. Adică sa nu socializezi cu nimeni.

Frica de Singurătate este atunci când ramai tu cu tine și îți vin în minte multe lucruri și începi sa refaci puzzle-ul vieții. E un moment teribil, pentru ca rămânând doar eu cu mine, nu pot sa blamez pe unul sau pe altul pentru ca au creat condiții pentru anumite întâmplări nefaste din viata mea, nu pot sa ma sustrag unui nou șir de decizii, nu pot sa fug de responsabilitate.

Frica de Singurătate este în fapt fuga de responsabilitate, căci cele doua sunt dezgolite de incertitudini, de prejudecăți, de voci exterioare și se privesc una pe alta iar tu ești prins la mijloc, între ele. Mi-am dorit sa fug când le-am văzut goale pe amândouă și cerând mintii și inimii claritate. Nu am putut sa le mint, sa le spun ca este o clepsidră cu confuzie care circula dinspre inima spre creier sau ca avem timp sa luam decizii altădată.

Vrând nevrând a trebuit sa recunosc acele momente în care nu am avut răbdarea amânării satisfacției, în care m-am lăsat prea ușor doborâta de alți oameni, în care am făcut rău cu gândul sau cu cuvântul, în care am cautat calea cea mai scurta spre fericire și nu cea care mi se potrivea.

E infinit mai ușor când ești înconjurat de oameni, căci zumzetul lor acoperă incertitudinile din suflet, frica de Singurătate este umpluta cu viețile altora și responsabilitatea se diluează în neant.

Și totuși zilele astea ma forțez sa rămân și singura, e nevoie și de o astfel de perioada pentru ca sufletul sa își facă și el curățenie. Voi lua singurătatea ca pe un drog, cum spunea odinioară Adrian Păunescu.

Voi cum vedeți frica de Singurătate?