GP-N-ai cerut să te naști sau despre Viață

Astăzi în colțișorul meu de suflet a poposit Ioana Razk, autoarea blogului Comentator amator. Deși numele blogului te intriga prin acel „amator”, nu este deloc amatoare în ale blogging-ului, dimpotrivă are un stil care o invidualizeaza, mai mult spre poezie, în care combină în mod fericit versul cu umorul. De data asta nu a condimentat și cu umor, dar dacă îi citiți acest articol despre Answear, sigur veți zâmbi măcar puțin. Pentru colțișorul meu a scris ceva mai trist, mai din viață, dar la fel de frumos și de sensibil:

Pornită-n neştirea-ți, aprinde plămânii să-i umple
 Cu aer până atunci necunoscut. 
 Te leagănă brațe, te-adulmecă nări, temple
 Ți se ridică în zări. E început de viață. 
 Un început necerut.
 Observi apa, pământul. Guşti sarea şi cerul
 Culoarea ți-e ritm, pulsul ți-e rimă
 Joacă ți-e numele, plâns ți-e piperul.
 Cazi, te ridici, aluneci din nou. A pornit caruselul
 Spre niciunde, însoțit de a vieții aromă.
 Şcoli fade, lecții de-o oră, mai scurtă e joaca.
 Nume ți-e nota, examenul stres. Nu tu ai ales
 Dar n-ai timp de-nțeles. Uscată e craca
 Pe care-atârnau mere de aur. E timp de cules.
 Nu mai auzi zumzet, nu mai vezi doar nectar
 Rămâi acasă sau pleci. De prin abecedar
 Uiți lecții. 
 Adult te numeşti; amar, dulce, pe al zilei altar
 Paşii mecanici ți-i târâi.
 Te mai numeşti maşină, casă sau doar numerar,
 Te definesc doar file de cec şi construcții.
 Făr-a-ntreba dacă vrea, de te vrea,
 Părinte te faci. Să nu rămâi singur.
 Te strigă tată sau mamă. Desigur,
 Acum munceşti pentru el, pentru ea.
 Definiții se schimbă. Pui vise
 Pe umeri prea fragezi să ducă
 Dorința-ți ascunsă şi visarea năucă.
 Îndrumi paşi spre porți pentru tine închise.
 Eşti părinte. Nu mai ții minte
 Visele proprii, altădată vervă fierbinte.
 Visezi viața lor. A ta, lent, se stinge.
 Riduri brăzdează, în păr ți se ninge,
 Tu simți că te cheamă a traiului iarnă.
 Ger te cuprinde, îți scutură pulsul,
 Pe  un ecran porneşte-o alarmă.
 N-ai cerut să te naşti şi totuşi mai vrei
 O vară şi-o toamnă să-ți vezi nepoței.
 Nu le primeşti. Laşi în urmă
 Ziduri, regrete şi gol. 
 N-ai cerut să te naşti.
 N-ai ştiut să trăieşti.
 Acum eşti nămol.

Mulțumesc Ioana pentru acest text atât de sensibil, care m-a dus cu gândul la ai mei bătrâni.

Să rămânem sănătoși!