Doamna Plușica și un copil bolnăvior, dar fericit și plin de empatie
-Ce frumoasă sunteți azi doamna Plușica!
-Vai îngerașule ce drăgălaș ești! Îți multumesc tare mult pentru compliment! Permite-mi te rog să schimb rola de hârtie, să îmi spăl și să îmi dezinfectez mâinile, să îmi schimb mănușile înainte să verific ce ai. Între timp, tu folosește acel dispenser automat pentru a te încălța cu botoșei. Ia să vedem dacă știi, câte secunde ne spălăm pe mâini cu apă și săpun?
-Imediat mă încalț. Păi sigur cel puțin 20 de secunde atât pe fața cât și pe dosul palmelor. Și spălat așa viguros, energic.
-Buun, foarte bine! Ești primul copilaș care nu trișează, că de obicei toți se uită la panoul acela cu instrucțiunile de protecție pe timp de pandemie și îmi citesc de acolo. Dar tu meriți un premiu!

Uite îți dau această carte sigilată frumos, cu povestea celor „1001 Dalmațieni”! E dezinfectat ambalajul, dar o rogi pe mami sau faci chiar tu asta, o dezinfectezi din nou cu soluție pe bază de alcool când ajungi acasă, apoi te speli frumos pe mâini cum ai zis. Acum să vedem ce ai tu in gât.
– Gura mare, aaa!
Caut un betisor și în timp ce îl desfac pentru a verifica ce e în gâtul lui Matei, îmi amintesc de pățania de dimineață de la salonul de cosmetică. E chiar simpatic cel mic, dar în dimineața asta arăt oricum, numai bine nu. Sau și dacă arăt în regulă, nu mă simt deloc confortabil, nu mă simt în siguranță după întâmplarea de azi. Bine că măcar reușesc să nu transmit mai departe toată indignarea și revolta pe care le-am trăit astăzi. Să vă povestesc și vouă, să ziceți voi dacă vi se pare normal așa ceva.
Cum să începi o zi prost sau despre cum te poata afecta lipsa de igienă dintr-un spațiu public
Am prins și eu un loc după mai multe săptămâni de așteptare la un salon de înfrumusețare din cartier. N-am mai fost ce-i drept aici, dar nu voiam ceva complicat, o manichiură simplă și părul spălat și îndreptat cu placa, cât să nu arăt precum Cruela de Vil din 1001 Dalmațieni. Nici măcar Hugo, câinele familiei, nu mă suportă așa. Începe să latre de zici că nu mă cunoaște ori azi am și programare cu el la cabinetul veterinar.
Am ajuns la ora menționată, 8.15, mi s-a luat temperatura, mi s-a înmânat un formular despre starea de sănătate. L-am completat și l-am dat fetei de la recepție. Toate bune și frumoase până aici.
Am luat un loc pe scaun, la circa un metru și jumătate de altă persoană și am început să îmi fac în minte checklist-ul pentru ziua de azi, cu toate sarcinile. Firul gândurilor s-a întrerupt brusc când am vazut o tânără cu copil în brațe, care s-a așezat fix pe scaunul de lângă mine, fără să respecte normele de distanțare socială și nimeni, nici măcar din partea salonului, nu i-a zis nimic. Copilul era cam agitat și atunci tânăra a scos telefonul și i l-a pus pesemne pe desene animate, că s-a liniștit instant. Am încercat să îmi pastrez calmul, deși o stare de neliniște mă cuprinsese în tot corpul și m-am mutat două scaune mai încolo.
Noroc că am fost chemată la spălat pe cap. Aici altă surpriză. Clienta de dinainte tocmai s-a ridicat de pe scaun, iar doamna care urma sa mă spele nu a gesticulat nici măcar o secundă că ar intenționa să facă o minimă dezinfectare a suprafeței de lucru după persoana de dinaintea mea. Să nu mai zic că atmosfera era irespirabilă, pesemne că trecuseră mai mult de două ore și nu aerisiseră încăperea. Nu m-am mai putut abține și am intrebat-o dacă să mai aștept în camera cealaltă până curăță și dezinfectează locul. Mi-a aruncat o privire de parcă aș fi înjurat-o și mi-a răspuns așa, în plictis:
-În regulă, vă chem eu când suntem gata.
Revenită în salonul de așteptare, am dat cu ochii de tânăra care îl certa pe cel mic să nu mai pună pe instrumentar, mai exact pe foarfecă și pe pilă. Am făcut ochii cât cepele când am văzut că manichiurista a poftit-o pe tânără pe scaun și a început să îi taie cuticulele fix cu foarfeca pe care o manevrase cu câteva secunde înainte cel mic. Cu sau fără Covid-19, asemenea lipsă de igienă nu văzusem nicaieri până atunci și îmi dădea o stare psihică de disconfort, de neliniște, era clar un loc în care nu mă simțeam în siguranță. Cum să nu dezinfectezi tu instrumentarul de manichiură după fiecare client? Mă rog aici nu era chiar alt client, dar totuși copilul venise de afară și pusese mâna și pe telefon și pe scaun până să atingă acele instrumente de lucru. Pesemne că manichiurista a văzut reacția mea că m-a intrebat:
-Doamnă vă este rău? Doriți un pahar cu apă? Avem dozator aici, vă aduc imediat dacă e.
-Nu mulțumesc! M-am abținut să îi zic că nu are voie, conform ultimilor măsuri emise de autorități pentru protejarea împotriva Covid-19, să plaseze dozatoare cu apă sau sucuri în incintă. Am fost chemată din nou pentru spălat pe cap. La sfârșit îmi zice persoana respectivă:
-Doamnă îmi pare foarte rău, dar să știți că nu mai am niciun prosop. Colega mea a greșit comanda și nu mai avem nimic pe stoc. S-a uscat prosopul cu care am șters-o pe doamna de dinainte, dacă e îl folosim pe acela…
Am rămas efectiv cu gura căscată preț de câteva secunde, noroc că nu se vedea de mască.
-Doamnă sunt foarte dezamăgită de ce se întâmplă aici! Și dacă nu am fi fost în pandemie, tot nu s-ar justifica anumite minusuri la capitolul igienă pe care le-am remarcat aici! Sunt norme elementare care demonstrează atât respectul pentru client, cât și grija pentru siguranța, sănătatea clienților și a personalului de aici!

Eu am o mică clinică de pediatrie, dar nu trece ziua fără să verific stocul de consumabile medicale, consumabile hârtie, dezinfectanti și tot ce mai este nevoie. E adevărat că eu lucrez cu un furnizor de încredere ADAR UNIC SOLUTIONS SRL, importator și distribuitor de consumabile medicale de înaltă calitate, a cărui magazin virtual Medicale-Shop.ro este dedicat exclusiv pentru comenzi lansate de companii și instituții.
Eu primesc de la ei produse de calitate premium în 24 de ore de la confirmarea plății, dar și dacă nu aș fi lucrat cu ADAR UNIC SOLUTIONS SRL, tot nu mi-aș fi permis să vin nepregătită în fața pacienților mei!
Mă organizam din timp astfel încât să evit lipsa de igienă și o situație atât de jenantă cum este cea pe care o trăiesc acum.
-Ne cerem scuze stimată doamnă, dar s-au făcut reduceri masive de costuri și doar o dată pe săptămână mai avem voie să dăm comenzi. Voi ruga o colegă să meargă să cumpere un prosop, ca să nu plecați așa de la noi.
-Nu este nevoie, dați-mi vă rog o bonetă cu bandă elastică dacă aveți. Mă descurc eu să merg până la cabinet și așa.
-Da avem, poftiți vă rog! Nu mai e nevoie să achitați nimic. Vă mulțumim pentru sugestia oferită în privința furnizorului și încă o dată vă rog să ne scuzați.
-În regulă, o zi bună! Am plecat de acolo cu picături de apă ieșindu-mi pe lângă bonetă și o stare de spirit foarte neplăcută. Trebuia să ajung la cabinet să îmi fac un ceai să mă liniștesc și să mă usuc la păr, pentru a-mi primi corespunzător pacienții. Știți, un medic, chiar dacă are o zi proastă, zâmbește mereu în fața pacienților și cu atât mai mult dacă este pediatru, ca și mine.
Prevenția și o igienă corespunzătoare, cheia unei relații frumoase medic-pacient
Firul gândurilor mi-a fost întrerupt de mămica lui Matei:
-Doamna doctor, cum este Matei? Are roșu în gât, este cazul să îi dăm antibiotic?
-Nu vă faceți griji, sunt doar puțin inflamate amigadalele. Vă rog frumos să așteptați în sala de așteptare până scriu rețeta și revin eu la dumneavoastră.
-Sigur, vă mulțumim doamna doctor! Sunteți minunată și de fiecare dată când venim aici ne oferiți o stare de bine, oricât de bolnavi am fi! Este totul foarte curat, bine organizat și nu avem nici cea mai mică teamă că am putea lua vreun virus, cum se plâng prieteni de-ai noștri când se duc prin alte locuri.
-Cu mult drag!
Mă simt tare bine când primesc asemenea aprecieri de la pacienți, nu doar pentru actul medical în sine, ci și pentru acele detalii care nu se văd dar fac diferența între starea mea de dimineață după vizita la salonul de cosmetică și starea pacientei mele. Este o întreagă pregătire în culise pentru a fi totul impecabil în fața pacienților, dar am noroc că lucrez cu oameni serioși.
Cu ADAR UNIC SOLUTIONS SRL, care deține Medicale-Shop.ro lucrez de peste 20 ani, și când eram la spital de stat, dar și acum când am clinica mea privată. Nu s-au schimbat cu nimic în atâția ani – sunt la fel de orientați spre satisfacția clientului, dovada că livrează gratuit pentru orice comandă în valoare de peste 250 Ron, oriunde în țară în 24 de ore de la confirmarea plății și găsesc o gamă variată de produse în exclusivitate la ei.
Dar pe lângă consumabilele de calitate, este nevoie și de oameni care oferă respect și siguranță pacienților, de aceea eu mă implic personal în interviuri când trebuie să angajez pe cineva și una dintre întrebările pe care le pun în mod obligatoriu este legată de normele de igienă și importanța lor. Meserie poate învăța oricine dacă manifestă dorință și perseverență, în schimb neglijența, dezinteresul față de respectarea normelelor de igienă și de sănătate publică se corectează foarte greu sau deloc. Iar dacă vă întrebați de ce este importantă igiena pentru mine și în general vă dau 4 motive la care să vă gândiți serios:

Cu toții ne dorim să fim sănătoși, să trăim cât mai mult și cu cât mai puține pastile, să avem o viață frumoasă, dar oare câți dintre noi au un ritual de igienă mentală și fizică zilnic?
Câți dintre noi suntem dispuși să facem mai mult sport în locul vizionării unui film, să cumpărăm mai des dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, nu doar pe perioada pandemiei, câți dintre noi tolerează neregulile de igienă din partea anumitor instituții fără să facă nimic?
Câți dintre cei care au propriile firme investesc sau mai bine zis ar investi considerabil în consumabile medicale, în produse de igienă dacă nu ar exista amenzi în activitatea lor?
De multe ori dăm vina pe instituții, dar uităm că ele sunt conduse de oameni ca și noi și că responsabilitatea păstrării unui mediu curat și sănătos este a fiecăruia, nu doar a celui care are o firmă sau care conduce o instituție publică.
Dar vorba multă, sărăcia omului, așa că mai bine trec la treabă și dau comanda până nu vine următorul pacient și se apropie ora de plecare de la cabinet. Am verificat stocurile în sistem și am pregătit lista, SMART ii spun eu pentru că iau mereu în calcul anumite criterii legate de certificarea, calitatea, eficacitatea și durabilitatea produselor de igienă. În caz că nu sunt eu la cabinet și comandă una dintre colege, am lăsat pentru ea și o justificare a alegerilor pentru a-i fi mai ușor când trebuie să aleagă și să dea comandă pe Medicale-Shop.ro.
Rapid și eficient totul, am avut timp să discut și cu medicul veterinar al lui Hugo în modul online, tocmai pentru a nu aglomera clinica respectivă. Se pare că, din păcate, potrivit simptomelor prezentate, trebuie să mergem și fizic în locație.
Mi-e groază acum că trebuie să merg cu autobuzul și din păcate (aici nu ține doar de o instituție anume, ci de fiecare dintre noi), nu se respectă nici măcar minimul cerințelor de igienă-păstrarea distanței, aerisirea autobuzului, urcarea doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe celelalte uși. Singurul remediu este să aștept un autobuz mai puțin aglomerat, ceea ce și fac. De acasă îl iau pe Hugo și merg direct cu mașina personală.
Iată-ne ajunși în fața cabinetului veterinar, unde ne așteaptă un covoraș antibacterian. Oare proprietara clinicii o da comenzi tot la Medicale Shop? Nu de alta, dar îmi pare cunoscut covorașul. Intrăm, sunt îndrumată către un dispenser automat pentru a încălța botoșii și să îmi dezinfectez mâinile. Medicul isi face apariția purtând echipamentul de protecție adecvat și îl preia pe Hugo.
Mi se recomandă să rămân în sala de așteptare, tocmai pentru a menține un grad cât mai ridicat de igienă a locației. Nu pot să nu remarc în acest timp compartimentarea adecvată a spațiului, potrivită cu legislația și normele de igienă în vigoare – sala de așteptare în care mă aflu, un birou, sala de sterilizare, sala de operații, spațiu pentru depozitarea produselor medicinale veterinare și a altor produse utilizate, precum și un grup sanitar. În acest timp, o doamnă echipată corespunzător curăță de zor clanta ușii de la intrare. Mă uit mai bine și îmi dau seama că folosește dezinfectant pentru suprafețe de pe Medicale-Shop.ro. Răsuflu ușurată, știind că suntem pe mâini bune atât eu cât și Hugo.
Pe pereții albi sunt diverse afișe cu recomandări de protecție, dar și o mică poezioară despre igienă. Nu apuc să o citesc până la capăt, că iese doamna doctor:
-Nu este chiar atât de grav pe cât credeam, Hugo are o mică indigestie. I-am prescris aici rețeta, aveți nevoie să îi dați timp de 5 zile acest tratament și ne vedem online pentru control.
-Super. Vă mulțumesc tare mult! Ai auzit Hugo? Ești bine, hai să mergem acasă! Hugo mă privește cu ochii lui calzi, mari și blânzi, iar eu îi zâmbesc gândindu-mă la poezia din cabinetul veterinar:

*Superblog 2020
*Poze si colaj video realizate in Canva cu produse Medicale-Shop.ro
Normele de igienă sunt esențiale pentru o viata sănătoasă. Foarte frumos ai îmbinat necesitatea respectării normelor de igienă cu o poveste de viata plina de sensibilitate, dar în același timp realista.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc Elena pentru apreciere
ApreciazăApreciază
A ieșit minunat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc Irina!
ApreciazăApreciază