Texte despre inima

Am facut o colectie scurta de texte – poezii/proza scurta care mi-au placut pentru ca asta m-a inspirat felinarul de afara la care privesc. Lumina lui este tacuta ca lumina unei inimi dar lumineaza puternic, intens asa cum o face si inima:

Inima – Grigore Vieru

Admir inima, în primul rând. Ochii văd și cer cât mai mult. Mâinile înșfacă. Picioarele aleargă după vânat, gura apucă. Iar inima, inima este cea mai nobilă: ea primește cu drag toate izvoarele roșii ale sângelui, dar în aceeași clipă le restituie corpului (e drept, că inima unora face și ea burtă…). Mi-e dragă inima omenească. De aceea o cânt. Pământul se va preface cu adevărat într-un rai, numai atunci când inima omului va deveni mai mare decât trupul.

Minte si inima – Mihai Eminescu

Ce privești în jos smerită,
Că te mânii te prefaci,
Când îți zic că el îți place
Și că tu demult îi placi.

Voi jucați în comedie
Rolul vostru de-nțelept,
Dar de ce unul la altul
Vă uitați atât de drept?

De ce, când pe neașteptate
El sosește uneori,
Rumenirea face locul
Unei gingașe palori;

Și privești cu ochi nesiguri,
Sânul crește făr să vrei?
Dar vă stingeți dupăolaltă...
Comedie, dragii mei...

Parcă-l văd cum vine ice,
Șade-n veci pe-același jeț
Și la tine își îndreaptă
Ochii negri și șireți.

Și când credeți cum că nime
Dimprejur nu vă ia sama,
Numa-atunci vă dați în petic
Și vă arătați arama.

Eu vă văd de pe sub gene:
Ochi-n ochi priviți fierbinte
Și de dragi unul altuia
Conversați fără cuvinte.

Cine nu v-ar ști, copilă,
Da, v-ar crede neam de sfinți.
Și să stați numai l-atâta...
Bine? Sunteți voi cuminți?...

Taci, mătușă, tu mă superi,
De-i vorbi mai mult eu fug.
Ce se pare că-i iubire
Nu-i decât prieteșug.

De prieteni, se-nțelege,
Vă-nșelați cu mult sistem.
Și de dânsul nu pe-atâta,
Dar de tine mai mă tem.

Pân-acum pornirea voastră
Ați știut să o mascați
Și în sufletele voastre
Cu durere vă iubeați.

Promițând unul altuia
Cum că nu veți mai iubi.
Voi gândeați c-o să rămâie
Astfel până veți muri.

Și-n această mângâiere,
De pe-o zi pe alta, voi
Trăgăniți o fericire
Dureroasă, amândoi.

Fiind siguri unul de-altul,
Să promiteți fu ușor
Cum că nu o să mai faceți
Alianțe de amor.

Dară azi pui capăt tragic
Astei stranie povești...
Doamne, Doamne, mătușico,
Nu ți-i greu să mai vorbești?

Nu mi-i greu, căci ești în stare
Să sfărâmi ca un... copil
Jucăria-ncântătoare
A frumosului idil.

Când vă văd mergând alături,
Vă zâmbiți și vă privesc
Și când credeți câte spuneți,
Eu fac haz și-ntineresc.

Voi, gurmanzi ai drăgostirii,
Cu rețeta cea mai bună
Învăliți amoru-n vorbe,
Clevetindu-l împreună.

Și feriți de ochii lumii,
Între rariștea de brazi,
Voi mergeți când vine sara,
Tu ești rumănă-n obraz.

Și atâta bucurie
Văd în ochii tăi cei mari...
Nu lipsește decât nunta
C-un taraf de lăutari.

În zădar oare Teodor
Scrie-a codrului poveste?
Și atât de rău îi pare
Că băiet el nu mai este?

Că nu vreți a da pe față
Dulcea taină înțeleg,
Căci cu-atâta e mai dulce ­
Dar un capăt nu aleg.

Și ce bine ați petrece
Azi, când viața vă zâmbește,
Cum în vremea mea Konaki
O spunea pe bătrânește:

„Prin pustii și munți sălbateci,
Prin prăpastii, râpi, ponoară,
Unde-n albia de stâncă
Sună blândele izvoară;

Acolo unde natura
Cu puterea ei măreață
Răspândit-au pretutindeni
Bucurie și viață;

Unde brazii cei de fală
Se înalță cu trufie,
Unde zmeura și mura
Au a lor împărăție;

Unde toate împreună
Strigă: «Vino, te oprește!»
Acolo amorul cheamă,
Acolo vin- de iubește.

Acolo ochiul zavistnic
Nu mai are vo putere:
Nu-i jignire în iubire,
Ci noroc și mângâiere."

Ție-ți trebuie vecinul;
Teodor e pentru tine:
Liniștit, cam mizantropic
Ș-apoi îl iubești, știu bine.

Ție-ți place poezia,
El lucrează versuri bune.
Toate versurile sale
Tu pe muzică le-i pune.

De-i cânta veți face duo,
Glasul vostru se combină;
De te-ai pune la piano
Te-a-nsoți din violină.

Ție-ți place moșioara,
Pe a ta vrei s-o lucrezi,
Iar el știe plugăria ­
Gospodar e, precum vezi.

Moșioara lui altdată
Era tot părăduită,
Vezi acuma ce-i aduce,
Cât de bine-i rânduită.

Așadar, nu sta la gânduri,
Prea ușor alegi din două,
Eu îți zic să-ți iei vecinul,
Ie-l cu mânile-amândouă.

Toată ziua se închide
Prin autori mâncați de molii
Și îl vezi întotdeuna
Cumu-i plin de colbul școlii.

Dar nu vine-n toată sara?
Vine. Poate i-i urât.
Ș-apoi nu știi cum că fusta
Femeiască-o au... urât?...

Pentru?
Știu eu care-i cauza?

Pentru că în lumea toată
Numai una-i este dragă.
Vezi așa, așa e, fată.

Ș-acea una?
Acea una

Stă naintea mea și coase
Și de-i spun că este astfel
Se preface mânioasă.

Frumuseți să spariu lumea,
Precum însăși vezi, nu am,
Deci în cumpănă pun toate
Și le măsor dram cu dram.

Ș-am văzut că-i mult mai bine
C-un moșneag să mă cunun
Decât iar să-mi risc eu sama
C-un bărbat ori c-un nebun.

Eu susțin că orice casă
Din convenție se face:
E mai multă fericirea
Căci într-însa este pace.

Pace? Da cunoști moșnegii?
Scârțâiesc neîncetat.
Ba-i bolnav, ba n-are vreme
Să te ducă la primblat.

De faci muzică el cască,
Dacă râzi el e ursuz,
Să vorbești de vrei ai voie,
Da nici glasul nu-i auzi.

Când s-apropie, drăguță
Fată! ­ funia de par,
Atunci chin! Moșneagu-ntr-una
Scârțiește ca un car.

Nu doresc, nepoată dragă,
Să ajungi la așa hal...
Știi ce pace e aceea?
E tăcerea din spital.

Alta-i pacea sufletească
Care e rodul iubirii ­
Și acolo e tăcere,
Dar tăcerea fericirii.

Tu lucrezi iar el acasă
Poate sta, poate lucra,
Dar din când în când aruncă
Ochii lui asupra ta.

Și se uită lung la tine.
Doamne! limpede mai știe
Cum că fără tine lumea
I-ar fi chiar ca o pustie.

Vii la spate, vezi ce scrie,
Peste șiruri tu alergi,
Îi iei pana chiar din mână,
Singură vo vorbă ștergi.

Și să crezi că ștears-o lasă
Dacă tu vei zice: nu.
Te aprobă căci în minte-i
Și în inima-i ești tu.

Inima – Lucian Blaga

O, inima! Mărturisiri afunde ard în ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
și-n înțelesuri mari
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
și-și ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea și-o -năbușește
c-un giulgiu de liniște,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt și mare visător
care-a simțit îmbrățișarea veșniciei
și straniul fior
al înțelesului ce stăpânește deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea,
aud cum tainic îmi șoptește
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs șiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl mușcau cu ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneață
că peste veacuri lungi și goale și pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o lume
și-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
pe noul Adam.

De la un cardiac, cordial – Adrian Paunescu

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi,
Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei,
Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani,
Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani
Si tarii mele minima dreptate.

Romanta inimii – Ion Minulescu

Inimă – ciutură spartă –
Cui mai duci apă la poartă,
Daca nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece –
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?…

Inimă – ciutură goală –
Cine te spoi cu smoală
Şi te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ţi mai cerşască apă
Când de sete gura-i crapă?

Inimă – ciutura mea –
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ţi-au golit-o
Toţi cei care ţi-au sorbit-o!…
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie –
Dă-mi un strop de apă vie!…

Publicitate