Medeea Marinescu -„Unul dintre lucrurile învățate în pandemie este că răbdarea se exersează și speranța se poate cultiva cu luciditate!”

AUTENTICITATE -o valoare pe care toți o căutăm și cu atât mai mult în recrutare, în stabilirea raporturilor între noi și candidați. În viața personala este la fel de puternică această dorință de AUTENTICITATE, dar câți dintre noi, mai ales dacă au ajuns pe culmile succesului, reușesc să o mai păstreze, astfel încât să existe o congruență între BRAND și OM? Cu siguranță doamna Medeea Marinescu, emblema „Mariei Mirabela”, dar și a binecunoscutei piese de teatru „Străini în noapte”, iar cel mai recent al serialului de succes „Bani negri” este un simbol al autenticității.

Vă invit să parcurgeți o primă parte a unui interviu plin de substanță, autentic despre meseria de actor, greu încercată de pandemie cu doamna Medeea Marinescu, căreia îi mulțumesc din suflet pentru acest interviu în exclusivitate:

1.Tocmai ați încheiat filmările la Bani negri (pentru zile albe), un serial de succes, articulat de o prezență scenică extraordinară. Văzând serialul mi-ați amintit de Meryl Streep în „Diavolul care se îmbracă de la Prada”. Cum vă simțiți acum și cum a fost experiența per ansamblu pentru dumneavoastră?

Serialul Bani Negri s-a filmat din vara lui 2019 până în mijlocul toamnei. Mi se pare extraodinar faptul că în acest timp, când noi actorii (ca și muzicienii, balerinii, interpreții) suntem cumva într-un con de umbră, acest serial să fie difuzat și noi să continuăm să existăm artistic, grație acestor filme.

Orice serial e o adevărată șansă pentru un actor să-și arate calitățile într-un context mai extins și care, de obicei, atrage și audiența publicului. Cu atât mai incitant e atunci când ți se oferă din scriitură un personaj, cu o evoluție, cu răsturnări de situație, cu mister, ai ocazia atunci să devii curajos în a crea un personaj.

Cu Daniel Sandu, regizorul și scenaristul serialului eram la a doua întâlnire (am făcut împreună acum niște ani scurtmetrajul „Vocea a doua”) și încrederea a fost reciprocă, ne-am sfătuit, mi-a dat libertatea să propun și el , desigur, să aleagă cea mai bună variantă.

Asemănarea cu personajul interpretat de Meryl Streep în „Diavolul se îmbracă de la Prada” este adevărată și nu chiar întâmplătoare. În sensul asta au lucrat și hairstylistul Catalin Ciutu și pictorița de costume Ina Isbasescu.

Extrem de inspirați, am avut discuții și viziunea lor, pe care mi-au împărtășit-o la prima întâlnire s-a potrivit perfect cu ceea ce îmi imaginasem. Profesioniști ale căror calități se văd nu doar în liniile mari trasate personajelor, dar mai ales în detalii și subtilități. Nu în ultimul rand aportul directorului de imagine a fost extrem de important în crearea imaginii unui personaj foarte strict, imaculat, fară cusur ca apariție.

Și cum directorul de imagine se întâmplă să îmi fie soț de aproape 14 ani, m-am lăsat condusă și am avut încredere de tot ceea ce ținea de imaginea mea pe ecran.

2. Sunt actori care spun că reușesc să se detașeze de personajul creat și nu îi reprezintă, e doar un rol. Eu zic că fiecare actor aduce ceva din el în orice piesă / film joacă și fiecare rol schimbă măcar puțin actorul în esența lui sufletească. Ce ați adus din dumneavoastră în acest rol și cum v-a „marcat”?

E adevărat, se spune că nu noi lucrăm rolul, ci el “ ne lucrează” pe noi. Sigur, căutăm în noi asemănări, sau pur și simplu, cum aș face eu în situația dată. Cumva, rolul acesta l-am intuit de la început.

O femeie puternică, care știe să își dozeze această imagine (de femeie puternică), capabilă să penduleze între o aparentă vulnerabilitate și o agresivitate bine controlată.

E tenace ca un animal de pradă, inteligentă și ironică. Parte din aceste lucruri le-am găsit în mine și le-am pus în personaj.

Am căpătat încredere aș zice, jucând un astfel de personaj, că pot să interpretez o astfel de tipologie, cumva m-am îndepărtat de imaginea tinerei simpatice și vulnerabile.

E foarte tentant întotdeauna să cauți alte tipologii, care nu îți sunt neapărat la îndemână sau cu care publicul nu era neapărat obișnuit să te vadă.

3. Într-o lume pandemica, izolată ați reușit totuși să aveți spectacolul Magic Național, să jucați în acest film, să fiți în activitate. Considerați că au fost gura de oxigen pentru a rezista în Pandemie, exersarea mușchiului actoricesc sau cum s-au integrat experiențele profesionale în acest context?

Nu a fost un singur spectacol. Am jucat Străini în noapte alături de Florin Piersic la București și Timișoara, în două grădini de vară imense, care, chiar păstrând distanțele impuse, au fost pline de lume.

La fel și Fă-mi loc , UFO( pe terasa TNB) sau All inclusive și Pe o pânză de păianjen. Pe care le-am jucat până în luna octombrie, iar oamenii stăteau înfășurați în pleduri, demonstrând că erau dispuși să facă un efort în plus pentru a fi alături de noi.

A însemnat imens pentru noi, actorii de pe scenă. În decembrie am jucat și două spectacole livestreaming, Două liniuțe al Liei Bugnar și Fă-mi loc.

Audiența a bătut orice record (2500 și 1000 de spectatori), aveam nevoie de aceste spectacole și pentru a încerca să ne păstrăm cât de cât într-o formă artistică, dar și pentru a ne convinge (ceea ce s-a întâmplat) că nu suntem singuri și abandonați, că lumea, în pofida greutăților și temerilor reale, are încă nevoie de teatru, că nu suntem o breaslă uitată și inutilă. Pentru supraviețuirea noastră interioară a fost extrem de important.

4. Pandemia a scos și scoate la iveală lucruri noi pe care poate că nici nu le știam despre propriile persoane și a creat/distrus relații. Ce ați descoperit despre dvs, ceva ce nu știați? Cum ați resimțit relațiile la distanță, cât de mult v-ați schimbat percepția despre ele? Este oare adevărat că am făcut mai multă „curățenie” între prieteni, cunoscuți, oameni cu care ne intersectam de obicei viețile anterior Pandemiei?

Am trecut prin multe stări în lunile de când această pandemie ne-a schimbat viețile. Am fost pe rând fericită (aveam nevoie eu , personal, de o mică pauză, de liniște și de un timp acordat familiei), apoi neliniștită pentru că nu știam ce va urma, apoi tristă, pentru că înțelegeam că lumea poate merge mai departe și fară noi, apoi încrezătoare, nerăbdătoare…

Am descoperit că meseria de casnică nu e tocmai ușoară, că, desi nu aveam mare lucru de realizat, eram (și sunt în continuare) ocupată toată ziua, am descoperit că pot face față celor doi puști năzdravani ai mei (am plecat la un moment dat singură cu cei doi la mare, e adevărat, în casa unor prieteni care aveau și ei copii), am văzut ce grozav e să te trezești dimineața și să-ți vezi copiii răzând și cu poftă de viață, chiar daca tu trăiești temeri, am trăit bucuria lenevirii în pijamale cu toată familia, am văzut cât de important e să îți auzi cei câțiva (puțini) prieteni adevărați, să simți că nu ești singur în neliniștile tale.

Am învățat că răbdarea se exersează și speranța se poate cultiva cu luciditate. Cam asta am învățat în această pandemie.

5. Când rostesc numele dvs, oamenii vă asociază cel mai des cu Maria Mirabela și cu Străini în noapte. Dacă ați fi jucat roluri negative și ați fi fost asociată în mințile oamenilor cu acestea, v-ar fi făcut măcar puțin să regretați alegerile făcute? Cum alege un actor pe parcursul vieții profesionale ce roluri să joace? (nu mă raportez aici la partea financiară care, evident este importantă în economia supraviețuirii).

Nicidecum. Să joci personaje negative ( Să nu uităm că Mirabela era fetiță rea!) mi se pare chiar mai ofertant, uneori mai spectaculos. Cu cât reușești să faci un astfel de personaj mai pregnant, pe care spectatorul să își dorească să îl vadă, cu atât mai mult mi se pare că e un pariu câștigat.

Pe de altă parte, una dintre lecțiile importante pe care le-am învățat de la profesorul meu de actorie Florin Zamfirescu, a fost aceea că alegerile ne definesc.

Sigur, la început de carieră ești tentat să joci orice, pentru că vrei să te afirmi, pentru că ai nevoie de bani sau să capeți experiență. Și totuși, prin ‘93, când mi s-a oferit să fac un revelion la Tvr, primind și niște bani mulți pentru o studentă de anul 2, am avut totuși tăria să refuz.

Iar mai târziu, când deja apucasem să fac lucruri, să joc, să știu cam pe unde mă aflu ca actriță, mi-a fost mai ușor să refuz atunci când am crezut că nu sunt eu potrivită sau când contextul artistic era unul îndoielnic.

În continuare cred că meseria asta de actor nu se face sau nu ar trebui să se facă cu orice preț, încălcându-ți principiile sau propria demnitate. Am admirat actorii care au avut tăria să spună la un moment dat, în carieră, NU, față de cei care s-au chinuit făcând nenumărate compromisuri.

În primul rând, mi se pare important pentru un actor să nu rămână cantonat într-un anume stil sau să intre într-o zonă de confort în care să se mulțumească și să își dorească să facă ce îi vine ușor, adică să se manierizeze.

E un pericol ce ne paște pe toți , fie că sunt actori mai puțin înzestrați, fie că sunt actori mari. De aceea existența unui regizor adevărat, care să aibă știință și putință de a te modifica, de a scoate din tine altceva decât ești tu sau decât așteaptă publicul obișnuit, mi se pare esențială în viața unui actor.

Și de asemenea, extrem de rar. Atunci, munca actorului, în afara scenei sau filmului, devine aceea de a căuta șanse, oportunități (texte noi la teatru) care să devină o nouă provocare artistică pentru el.”

În curând urmează a doua parte a interviului cu doamna Medeea Marinescu și între timp o puteți vedea, alături de inconfundabilul Florin Piersic la Teatrul National.