În iubire nu e loc de lacrimi

În iubire nu e loc de lacrimi. Pretindem de la celălalt să ne salveze, când de fapt soluția stă în noi. Iubirea nu doare, iubirea este un sentiment reciproc, care are drept manta respectul și prioritizarea nevoilor personale.

Când ajungem în stadiul în care trebuie să lăsăm de la noi, să renunțăm la a mai fi noi înșine, să renunțăm la propriile convingeri, valori de viață, nu se cheamă iubire.

Când ajungem la indiferență în fața suferințelor celuilalt sau la ajutor dat ca și cum am ajuta un om în vârstă să treacă strada, nu mai e iubire.

Când ajungem la a reproșa celuilalt că nu ne iubește cum ne așteptăm, că nu ne mai oferă afecțiune, dragoste, loialitate, nu mai e iubire. E doar un ego rănit teribil, care caută să pună pe umerii noștri vinovăția, ca și cum simțindu-ne vinovați, vom ajunge să redescoperim iubirea.

Când nu ne mai pasă dacă înșelam emoțional, nu mai e respect și cu atât mai puțin iubire.

Când nu mai e iubire, nu înseamnă că nu mai e nimic. Înseamnă că o călătorie începută de două inimi s-a oprit într-o stație și una dintre ele a vrut să coboare. Din respect pentru trecut o lași să coboare, mulțumindu-i că te-a însoțit atâta timp în călătorie și îți dai voie să respiri.

Căci o inimă nu se blochează când nu mai e iubire, ci când uita de sine.