Fără categorie

Gând despre povești

Am citit articolul Denisei si m-am amuzat, totodată am rămas surprinsă câte chestii ilogice găsești în povestea Albă ca Zăpada. Gândindu-mă la poveștile copilăriei mele si la cele pe care i le citesc Mariei, fetiței mele, mi-am dat seama că cele mai multe sunt fie complet rupte de realitate, fie concentrate pe latura negativă a oamenilor.

Să luăm de pildă Prâslea cel voinic și merele de aur – este povestea împăratului incapabil să își gestioneze singur împărăția, care aruncă responsabilitatea celor trei fii pentru a prinde hoțul care fura mere de aur. Este povestea împăratului care își tratează inegal copiii, considerându-l pe cel mai mic dintre ei cel mai puțin competent. Este povestea prințesei care testează iubirea prin solicitări de cadouri cu înaltă valoare materială. Singurul aspect moralizator dacă vreți să ii spuneți așa este că „Dumnezeu” îi pedepsește in finalul poveștii pe frații lui Prâslea că l-au abandonat în prăpastie, dar și aici e discutabilă situația. Cei doi sunt loviți de săgeți direct în creștetul capului, iar Prâslea face nuntă mare și totul se termină cu bine. Ce să deducem, că moartea unui om nu e un motiv de tristețe?

Celebra Scufita Roșie, deși se dorește a fi o poveste cu un puternic mesaj pentru copii de tipul – nu te băga cu străinii sau nu deschide ușa până nu știi clar că e o persoană cunoscută, reușește să aibă un efect diferit din cauza finalului. Teoretic un copil va învăța că va trage o sperietură groaznică, dar întotdeauna va exista cineva care îl va „ajuta” să revină la starea de bine de dinainte, ba mai mult viața continuă chiar și după ce ai fost devorat de lup. Deci nu e bine să te bagi cu străinii, dar și dacă te bagi, sigur îți va salva altcineva pielea.

Poate vă gândiți că pentru vârste mici sunt potrivite aceste povești, doar pentru că nu înțeleg copiii mesajul la modul atât de abstract și le poți spune doar ideea principală cu care să rămână. În esență este de fapt bulversant si anti educativ pentru ei, căci scopul cititului este să te și pregătească pentru viață, ori astfel de povești antrenează cel mult imaginația.

Aș zice că fiecare poveste are de fapt și termenul ei de valabilitate și că nici noi ca părinți, nu putem să rămânem impasibili la ce băgăm in cap copiilor noștri.

Vrem să creștem copii care să dovedească integritate, bun simț și care să se descurce în viață, dar le citim povești despre cum să fii imoral, cum să scapi ca printre urechile acului din orice situație, inclsuiv în cele de care sunt vinovați.

O carte pe care am descoperit-o de curând și este adaptată vremurilor pe care le trăim, inclusiv la capitolul integritate este Te iubesc orice ai face, de la Ioana Chicet Macoveiciuc. O recomand cu drag pentru că povestește intr-un limbaj accesibil, aventurile micuței Ema în lumea copilăriei, o lume presărată cu prostioare, greșeli din care cei mici învață. Se vor regăsi în mod clar piticii, așa cum și mica mea a făcut-o, vor învăța lecții valoroase, așa cum mi-a atras atenția Maria să nu bag „degetul în mămăligă” că „frige și mă ard ca Ema”.

Ca veți cumpăra sau nu cartea, aș vrea să rămâneți totusi cu o idee – educația este un domeniu la fel de dinamic ca și restul aspectelor din viețile noastre, de aceea nu susțineți profesorii care predau după metode de „vremea lor”, cu pedepse la „colțul rușinii” pentru elevii „mai dificili”, nu acceptați bullyingul doar pentru că nu se poate ajunge la conducerea unei instituții, fie ea si de stat și citiți copiilor cărți în care să descopere frumusețea vieții, fără a merge in extrema SF-ului sau a prezentării a tot ceea ce e mai rău la/în oameni.

4 gânduri despre „Gând despre povești”

  1. Te iubesc orice ai face e si una dintre cartile preferate ale Oliviei. Am citit-o de nenumarate ori împreună, de cand avea ea 4-5 ani, si acum la 7 tot o alege singura si o mai răsfoiește, ori imi citeaza din ea. De fapt toata seria cu Ema si Eric are același succes.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ai atat de mare dreptate! Eu am rasfoit din intamplare zilele trecute in libraria Doxologia, eram in cautare de fitile pentru candeluta cu ulei de la bunica, si am vazut un raft intreg de carti pentru copii, super colorate, si am zis hai sa le dau o sansa. M-a atras o coperta foarte draguta cu o pisica, dar nu stiu cum am ajuns direct la ultimele pagini, cand pisica MOARE(cuvantul fiind scris fix asa) si apoi, ca un mesaj acuzator, pe coperta 3 scrie: asa se intampla daca nu stiti sa va sterilizati animalele si nu mai stiu ce. Am ramas stupefiata complet. A luat-o lumea total razna. Nu zic sa le aratam copiilor o realitate roz si falsa, dar nici sa le dam asa in moalele capului, eventual astfel speriindu-se si de lectura

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s