O pereche de papuci. Verzi. Poate mai bine roz. Îi pui pe tine și dintr-o dată viața pare mai frumoasă. Nu că ar putea înlocui o viață petrecută în liniște, în prea multă singurătate.
Nu e ca și cum o pereche de papuci ar putea influența destinul ei și totuși s-a întâmplat o dată, de ce nu s-ar întâmpla și a doua oară?
Când a purtat acea pereche de papuci avea 17 ani. Avea repetiție cu trupa si dintr-odată i s a pus un cârcel. Din ăsta de te macină sufletul de durere. Atunci a intrat pe ușă un brunet, înalt de 1.9 îmbrăcat la patru ace și cu o pereche de papuci…verzi.
Ea era prinsă între durere si o scânteie de râs ce stătea să îi lumineze fața. El a intrat hotărât, dar când i-a întâlnit ochii de culoarea smaraldului, s-a fastacit si abia a șoptit:
-Aa aa mi-a furat pisica pantofii!
Ea a cedat, la figurat întâi de la hohotul de râs și apoi la propriu din cauza piciorului.
-Ce faci mai Talpă, sperii fata și așa e ea cu dureri!
-A aa n-am vrut, îi dau papucii mei!
-Sigur de papucii tăi avea nevoie! Mai bine caută pisica, iar ești cu capul în nori!
Tânărul se pierdu cu firea, apucă doar să lase papucii și ieși. Lidia râdea cu poftă și nu își putea lua ochii de la papuci:
-Sunt chiar haioși, mi a trecut și cârcelul, dar cine e domnul?
-Talpă e un visător, un tânăr talent și se spune că are o plăcere nebună să colecționeze papuci. Asta cu pisica e scuza lui.
Lidia s-a pus in papucii lui si a realizat ca avea nevoie sa se mai vadă cu posesorul acestora. Întocmai ca printul din povestea Cenușăresei, ce isi cauta aleasa dupa pantof, ea l-a cautat pe el, cel cu papucii verzi.
S-au văzut, el bucuros nevoie mare ca o tipa ca ea, talentata, serioasa si atat de frumoasă ii dadea atenție, a uitat iar de papuci. Ea s-a uitat în ochii lui si a stiut ca el e alesul. Asa a fost, doi ani mai târziu pe malul mării, sub lumina calda a lampadarelor și în glasul mării si au declarat iubirea eternă. Două perechi de papuci în nisip au lăsat urme adânci, dar efemere.
Cinci ani mai târziu el i-a dat papucii. Ea i-a împachetat in valuri de lacrimi si neputință. Simtea că urăște toți papucii din lume si a hotărât să meargă desculță. A luat la rând toate pietrele și s-a julit cu fiecare de i-a dat sangele. Piatra neîncrederii in forțele proprii, piatra dorintelor amânate, piatra sacrificiului de sine, piatra prieteniilor întrerupte.
Avea răni după cat de ascuțite si taioase erau, dar si-a promis ca nu isi pune alti papuci pana nu se trece bine prin focul durerii. I au trebuit 3 ani sa se vindece si o pereche de papuci îi făcea acum cu ochiul până când i-a pus intr-o valiza pe care scria Plec spre Tara lui Nicăieri si a zâmbit.
O pereche de papuci roz îi făceau cu ochiul din Țara lui Nicăieri. Sa accepte sau nu? A acceptat pentru ca acesti papuci erau unii stilati, iar ea isi dorea sa fie precum Marlene, careia i-au fost creati special de catre designerul Moshe Kimmel.
Morala: Schimbă papucii până îi găsești pe cei potriviți sau creează-i tu!
Inimadincuvinte 