Zapada de primavara

Stau in parc pe o banca si privesc copacii,

Sunt goi, singuri si increzuti,

Cu coama sus in cer s-au scuturat poznasii,

De zapada de primavara si privesc si ei satisfacuti,

Spre razele blande ale soarelui, spre micile furnici din jur,

Care alearga continuu intr-un mars mahmur,

Ar vrea sa le spuna sa se opreasca,

Nu neaparat pe ei sa ii priveasca,

Ci doar zumzetul sa si-l domoleasca,

Si sa arunce un ochi pe o fereastra,

Este mult cer, este senin si zapada putina,

Dar cine sa vada cand furnica este intr-o fuga deplina,

Vrea sa faca provizii, sa le adune in cutii mii si mii,

Uitand ca de fapt si maine e o zi,

Mai bine l-ar vedea pe greierul ce s-a scuturat de vrednicie,

Ca zapada de primavara intr-o toamna tarzie,

Un greier ii canta unui copac,

In timp ce o furnica mai aduna un sac,

Un copac gol si insigurat asteapta indragostiti,

Dar furnicile au treaba sa isi puna provizii la adapost,

Nu e timp pentru copaci imbujorati sau amorezi pestriti,

Acum e timpul doar sa isi faca un rost,

In doua minute se scurge zapada de primavara,

Si eu ma ridic de pe banca lasand copacii zambitori,

Pentru ca intre furnici mai exista un dram de discernamant,

Si nu toate suntem pline de avant,

Unele mai stau, altele se privesc si zambesc, altele se joaca,

Asa copacii aduna in scoarta lor amintiri dintr-o primavara,

Cand zapada s-a scurs totul a renascut,

E atat de frumos cand furnici si copaci sunt in deplina armonie in acest ritm tacut

Poza de pe coperta de aici