Pentru ca S. I. M. T – fictiune Mademoiselle Charlotte, hoata de inimi

Mademoiselle Charlotte are 24 ani si este o tanara nascuta in Maroc. Imediat ce o privesti iti dai seama ca frumusetea ei este de un farmec aparte, nu neaparat pentru ca are ochii verzi ca jadul, parul negru ca abanosul si ondulat, lung pana la mijloc, care se lipeste perfect pe un corp de balerina.

Ceea ce o face de fapt cu adevarat frumoasa este privirea dupa cum spune si domnul Cezaro – o combinatie inedita de mister si naivitate, de impulsivitate si totodata calm stapanit, calculat chiar, de obraznicie si sfiala. Te uiti in ochii ei mari si nu rezisti privirii ei intense mai mult de cateva secunde.

-A reusit sa fure bratara partenerei mele de business, o bratara de peste 10 000 euro. Nici macar cel mai bun tablou al meu, expus la Galeria de arta de la New York nu va primi atat in cadrul unei licitatii.

Ce mi se pare revoltator e ca neaga totul, desi, cand am chemat politia, avea bratara in buzunarul rochiei de jerse verde, care ii accentua si mai puternic corpul clepsidric si privirea de felina. Imi amintesc si acum replicile ei:

-Nu sunt vinovata cu nimic! Nu stiu cum a ajuns aceasta bratara la mine! Stiu doar ca la intrarea la expozitie, un domn ceva mai inalt decat mine m-a imbrancit si mi-a pus mana dreapta in dreptul soldului, unde am si buzunarul, zicandu-mi ca are o scrisoare foarte importanta pentru mine din partea cuiva drag, dar sa o deschid abia cand ajung acasa.

Nu am apucat sa ma uit pentru ca era prea mare imbulzeala, mi-am dorit sa admir si operele de arta si abia atunci cand Politia m-a perchezitionat, am vazut acea bratara. Va jur, sunt nevinovata!

In urma cu cateva zile..

-Draga mea, in curand o sa ies de aici si abia astept sa ne revedem si sa luam totul de la zero! Stiu ca si tu inca ma mai iubesti si vrei sa avem o viata impreuna! Iti promit ca o sa urmez o scoala profesionala, o sa invat o meserie si vom castiga suficient incat sa nu mai murim de foame! Te rog sa ma astepti, te iubesc, tu esti ingerul realitatii mele!

In urma cu cativa ani…

Trecusera 5 ani de cand drumurile lui Charlotte si Mathias s-au separat, el fiind acuzat de furt calificat, dupa ce a dat o spargere la o banca si a furat toti banii. O facuse in numele iubirii, isi dorea ca iubita lui sa aiba parte de o viata prospera, sa nu ii lipseasca nimic, dar nu avea cultul muncii, nici nu ar fi avut de la cine, doar crescuse intr-o casa de copii, mereu batut de cei mai mari pentru ca le fura din mancare. Cand a iesit din orfelinat a lucrat ca paznic pentru o doamna bogata, patroana unei galerii de arta, de care s-a indragostit si cu care a trait cele mai frumoase 8 luni din toata viata lui, pana sa o intalneasca pe ea, pe Charlotte.

A vazut-o cand traversa strada, sa ii cumpere patroanei un cappuccino si a fost atat de fascinat, incat a dat cu capul in usa de sticla a cafenelei. Ochii blanzi, de un verde intens ca al smaraldului si zâmbetul de copil sagalnic i-au facut inima zandari. Cafegiul si ceilalti musterii radeau pe infundate de el, dar nu I-a luat in seama si a intrebat daca stia cineva despre tanara.

-Sigur ca da, este Mademoisselle Charlotte, hoata de inimi si mama orfanilor. Daca vrei sa dai de ea, poti merge la Orfelinatul Sacre Couer.

-Multumesc! Asa am sa fac!

-Si nu dai nimic?

Si in ziua aceea si-a dat diurna pentru a-l cinsti pe chelner, ca ii dezvaluise atatea despre aleasa inimii. A vazut pe usa Orfelinatului ca isi cautau ajutor de bucatar, asa ca a doua zi, fara nicio scuza, fara vreun anunt prealabil, a parasit-o pe patroana galeriei si s-a dus sa dea proba. A trecut proba practica si de aici drumul catre inima lui Charlotte a fost la fel de direct ca o sageata aruncata drept la tinta, pe mijloc.

Dar Charlotte, desi lucra ca invatatoare in cadrul Orfelinatului, avea gusturi alese, era iubitoare de arta, ii placeau discutiile elevate si sa se imbrace cochet:

-Cum spune si Jean Paul Gaultier „eleganta este mai degraba o chestiune de personalitate, nu de hainele pe care le poti”, de aceea aloc zilnic o ora pentru a-mi cultiva abilitatile, pentru a-mi hrani spiritul si sufletul. Totusi o data pe luna imi cumpar si o rochie, ceea ce lui Mathias ii displace total, zice ca atrag prea multe priviri. Ce-I drept domnul Mellon de la Galeria de pictura din celalalt colt al orasului se uita la mine cu o curiozitate aparte, dar este atat de placut sa discut cu el despre orice. Acum doua zile mi-a daruit tabloul Adelei Crang motivand ca I-am furat inima. Nu am facut ceva in mod special, dar Mathias zice ca felul meu de a fi e cameleonic si asta nu e deloc bine pentru relatia noastra. Mi-a jurat ca o sa imi ofere totul – o casa noua, bijuterii scumpe, orice imi pofteste inima, doar sa il iubesc macar pe jumatate pe cat ma iubeste el.

-Dar cine zice ca visez la lucruri scumpe? Iubirea si inteligenta conteaza cel mai mult pentru mine!

.. In prezent

Intunericul noptii era strapuns de fumul unei tigari, iar Cezaro isi invartea gandurile mai rapid decat rotocoalele ce brazdau aerul rece. Nu putea sa doarma si stia ca ochii aia verzi erau de vina. Ceva ii spunea ca era acuzata pe nedrept si nu s-ar fi iertat sa bage pe cineva pe nedrept la inchisoare. Demonii inimii si ai ratiunii se luptau intre ei:

-Poate ca nu ai furat tu bratara draga Charlotte, poate ca esti doar o hoata de inimi, care se cere pedepsita cu dragoste si imbratisari calde ca pielea ta, senzuale ca privirea ta, cu bratari de cuvinte dulci! Poate ca esti sau poate ca nu, cu siguranta voi afla si te voi pedepsi dupa inima ta!

*Fictiune scrisa in cadrul proiectului S.I.M.T powered by Mona

*Poza coperta dreamstime