Fără categorie

Despre lucruri nespuse

Noi oamenii suferim nu pentru ca am comunica prea putin sau prea mult sau prea confuz, noi suferim pentru ca avem prea multe lucruri nespuse. Despre lucruri nespuse scriu si eu azi.

Sa ne recunoastem in situatii. Ne e dor de cineva, ne-am indepartat dupa ani buni de prietenie si acum pare ciudat sa il sunam – ce sa ii spunem, cum sa reinnoim firul discutiei? Poate azi nu e momentul potrivit, poate maine avem ceva urgent si uite asa lucrurile nespuse cantaresc mai mult si mai greu decat cele spuse. Stam cu starea de dor, ne blocam toti porii in ea si asteptam.

Ne uitam la parintii nostri, au mainile trecute prin multe furtuni ale vietii si ochii lor sunt o cununa care lumineaza putin tot mai putin. Am vrea sa le spunem ca ii iubim, ca le multumim pentru tot ce ne-au daruit, pentru ca au fost mai buni decat parintii care isi arunca copiii intr-un tomberon si nu le pasa decat, poate doar atunci cand copilul ajunge cunoscut si e o sursa de bani. Si totusi azi ne certam cu ei ca nu ne inteleg punctele de vedere, ca ne trateaza ca pe niste copii, ca ne dadacesc. Si cuvintele nespuse se inchid cu lacate grele in inimile noastre si le mai dam drumul cand e prea tarziu, cand un pumn de negru se arunca peste culoarul subteran al inexistentei.

Ne iubim oamenii apropiati, dar cum zicea Alain de Botton intr-una din cartile sale, e un paradox – de la cei pe care ii iubim avem cele mai inalte standarde si tot pe ei ii parasim primii, pentru a imbratisa parasuta iluziei care promite sa ne inalte pana la nori. Lor le daruim criticile si in interiorul nostru raman cuvintele nespuse – „Multumesc, esti minunat, ce ai facut inseamna enorm pentru mine” samd.

Cuvintele nespuse raman ferecate intr-un colt de suflet ruginit peste care se toarna smoala, in timp ce noi ne inecam in acte de bravura, in glumite de complezenta, in adaptare la context, in orice e mai putin profund, ca si cum profunzimea ne-ar rapi ceva.

Poate da, poate ne rapeste din optimismul de a o lua de la capat zilnic intr-o lume mozaic – atat de alambicata, de colorata, de ciudata incat preferam sa ne punem urechi de cal si haine de arici si sa navigam la suprafata ei, lasand rechinilor si batranilor profunzimile.

Un lucru spus poate salva o viata, poate mangaia un suflet, poate alina o suferinta, poate reinnoda o relatie, un lucru nespus se topeste in sufletul celui ce se sfieste sa spuna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.