Ceva ma imboldeste sa scriu. Habar nu am ce dar sufletul meu e plin. Plin de ceva nedifinit si simt nevoia sa ii dau drumul.
E ca fumul pe cos care se raspandeste peste tot, in toate colturile de nu mai stii de la care casa a venit. Asa e sufletul meu acum, ar vrea sa se disipeasca intr o mie de directii dar nu le poate numi.
Mi-e sufletul plin de caldura, il simt ca o larva care ar putea sa arda tot, mi-e sufletul de ghetar care vrea sa inghita toate sentimentele distructive.
Mi-e intr un fel nedifinibil si simt nevoia sa iau in brate o perna de sentimente, sa o trec prin fiecare coltisor din mine si sa raman cu parfumul fiecareia.
Mi-e sufletul ca un pachet de bomboane cu surpriza, ar vrea sa fie savurat incet si pe rand dar totodata cu sete, cu dorinta si un strop de pasiune.
Mi-e sufletul o fantana din care vreau sa dau si celorlalti, sa vibram pe acelasi ritm, sa vibram cu sens.
Mi e sufletul plin de culori precum o ie autentic romaneasca, pe care o porti cu mandrie.
Mi-e sufletul si imi sunt ca un strop de culoare pe acest Pamant.
*Poza via Inefabil
Inimadincuvinte 