Metafore

O mana de scoici

O mana de scoici de culori diferite – gri perlat, albastru marin, maro chihlimbar imi zornaie in buzunar de o saptamana. Ma uit la ele si imi aduc aminte de mare si tot ce reprezinta marea pentru mine. E ceva organic, parte din mine, cand ma uit la valuri imi vad sufletul – uneori linistit, alteori ca o furtuna, uneori luptandu-se cu toti, alteori retragandu-se ca la reflux si punandu-si o masca a inabordabilitatii.

O mana de scoici a fost si ce-a ramas dupa ce am crezut in puterea conexiunii sufletesti si mi-am dat seama ca acolo unde Inima e Regina, nici macar Marea involburata nu poate patrunde in castel.

O mana de scoici sunt zilele mele – unele calde precum chihlimbarul, altele gri cu chef de nimic, altele albastre cu liniste si armonie, in esenta zile obisnuite si doar pe alocuri ciobite precum scoicile, adica acele zile, care te scot din anonimat, afli ceva despre tine si despre patternuri sau vechiul asa sunt eu, asa fac eu.

O mana de scoici se cer a fi infrumusetate si transformate in bijuterie, caci asa e sufletul meu – uneori il privesc si ma minunez de cata anduranta, bunatate neconditionata si alte calitati gasesc acolo si stiu ca poate deveni un diamant daca va fi bine slefuit.

Alteori cu aceeasi mana de scoici, refac trasee intre inima si ratiune si ma declar uimita de cat de irationali suntem noi oamenii. Alegem scurtaturi in viata crezand ca am ales rational, in esenta patternurile, credintele din subconstient ne-au dictat alegerile.

O mana de scoici nu vorbesc despre durere, acceptare sau resemnare, dar vorbesc despre abilitatea lor, pe care noi oamenii am uitat-o sau o uitam uneori de a ne folosi de carapace si de a fi selectivi in privinta cui ne oferim sufletele. Astfel in cazul scoicilor, când mușchii se relaxează forța ligamentului elastic face ca valvele să se deschidă. În cazul în care mușchiul este contractat, el ține cochiliile strâns lipite, împiedicând prădătorii să ajungă la țesutul moale al scoicii. Interiorul cochiliei este acoperit cu sidef.

Noi oamenii ne nastem cu sidef, dar pe parcurs, din interactiunea noi-mediu, ne trezim cu perle ce si-au pierdut stralucirea sau chiar cu falsuri.

O mana de scoici si un pumn de sperante se duc pe fundul marii si vor astepta sa fie culese de altcineva.

O mana de scoici spun o poveste despre ce a fost si nu mai este, despre ce a ramas si cum facem colier de clipe colorate, altele calde altele reci, dar toate atat de lumesti.

6 gânduri despre „O mana de scoici”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s