Diverse

Un om este puternic chiar și atunci când renunță

Când spui că un om este puternic te gândești probabil, cel mai des că stă bine la nivel psihic, că rezistă la multe.

În engleză se folosește un termen și mai potrivit – rezilienta si se referă la capacitatea de a face față cu succes diverselor provocări din viață.

De multe ori nu știm cât de puternici suntem până nu ne lovim de lucruri sau situații pe care nu credeam că le vom soluționa vreodată sau și mai grav, când ne moare cineva drag.

Abia după ce parcurgem faza negarii, acceptăm situația, începem să scoatem la iveală această putere psihică. Ea ne ghidează gândurile arătându-ne că putem depăși șocul de moment, că putem înfrunta o situație dificilă, că putem face orice cât timp ne canalizam energia și atenția spre acel ceva.

Există însa și momente când totuși nu găsim în noi acel mindset de om puternic și atunci renunțăm. Fie că vorbim de un job, fie de o relație, fie de o situație simplă, tiparul de comportament este același. De cele mai multe ori tiparul este dat de anumite convingeri limitative, care ne dictează pragul de suportabilitate pe care îl credem noi real.

De aici apare și capcana de a rămâne prea mult într-o zona de confort pe motiv că „atât putem duce”. La extrema cealaltă este ieșirea continuă din confort, „joaca” cu limitele care poate fi uneori mai dăunătoare decât confortul însuși.

M-a încercat azi un sentiment că în ultimii ani m-am tot „jucat cu limitele mele” și am stat să mă gândesc dacă am vrut să îi demonstrez cuiva ceva sau a fost puterea mea psihică care m-a mânat să nu renunț niciodată.

Mi-am dat seama că undeva e și o meteahna cu origini în copilarie, când îmi doream să îi mulțumesc pe ai mei și rezultatele bune la școală erau principala modalitate. Pe de altă parte, sunt de fel foarte ambițioasă și nu renunț deloc ușor la ce îmi propun.

Azi însă, uitându-mă în jur, în parculetul de lângă mine și văzând acea relaxare pe chipul mamelor care își aduc copiii la joacă, mi-am dat seama ca, de fapt un om este puternic chiar și atunci când renunță.

  • Un om care iubește dar își dorește mai presus de iubirea lui, fericirea celuilalt este puternic, chiar dacă renunță la acea persoană
  • Un om care muncește din greu pentru un nivel decent de trai este puternic chiar și atunci când renunță la job cu simpla scuză „Am obosit”
  • Un om care și-a dedicat toată viața unui sport este puternic chiar și atunci când renunță la el, deși se afla pe culmile succesului
  • O mamă este puternică chiar și atunci când renunță să verifice că nu îi lipsește nimic copilului, că este curat ca lacrima șamd
  • Un tată este puternic chiar și atunci când renunță la a fi „dur”, că doar e capul familiei și își permite să verse o lacrimă, să spună ce are pe suflet

Exemplele pot continua, cert este că un om nu este slab pentru că renunță la ceva sau la cineva, din contra puterea lui este cu atât mai mare cu cât obiectul/ subiectul renunțării îi este mai apropiat sufleteste.

Vrem nu vrem ne legăm de oameni, de obiecte, cautam mereu o ancoră de care să ne prindem, ne dorim o plasă de siguranță pentru ca nu cumva marea vâltoare a vieții să ne prindă nepregătiți.

În realitate puterea noastră psihică se construiește atât din vâltoare, cât și din momentele în care decidem să renunțăm la oameni, lucruri, situații pentru că simțim că nu le mai putem duce pe umeri responsabilitatea sau ajung să ne facă mai mult rău decât bine.

Cred că adevărata virtute și o lecție bună și pentru mine este de a ști când să pun stop, căci rezilienta îmi este atât de puternică, încât uneori ajung să mă sacrific pe mine pentru a îndeplini ce mi-am propus. Nu strică să îmi pun un bilețel: „Ești puternică chiar și atunci când nu ești perfectă, ești puternică chiar și atunci când renunți!”

1 gând despre „Un om este puternic chiar și atunci când renunță”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s