Iulia Marin este jurnalista cu 11 ani de experienta in presa, care a ales sa plece dintre noi dupa o lupta dura cu tulburari psihice de tipul schizofreniei, tulburarii bipolare si cu depresia.
Cu ocazia blogului in care fata a avut un curaj incredibil de a si dezvalui toate punctele vulnerabile, s-au trezit toti neica nimeni precum si multi asa numiti colegi de breasla sa se pozitioneze fata de cazul ei si sa invie problematica depresiei mai rapid, mai ceva decat invierea Mantuitorului. Zeci de randuri, de like uri, de pareri de rau, n a vazut fata asta cat a fost in viata atata atentie desi scria bine cat a primit acum. Daca Dumnezeu face si pe voiajorul sa ii arate tonele de texte scrise.
Cu aceasta ocazie toti s-au dat drept atotstiutori in ale depresiei, ba ca e lene, ba ca e boala, ba ca e lipsa de chef, ba ca e pentru „pierde vara” samd. Multe pareri, putine corecte dar nu suita diversa de pareri m-a intrigat, ci faptul ca inviem depresia doar printr-un sacrifiu, al unei vieti pierdute uitand ca fiecare dintre noi poate sa traiasca cu ea si sa nu aiba habar decat in momentul unui soc emotional, gen divort, pierdut pe cineva drag,pierdut job care amplifica nivelul preexistent de depresie.
Ne lepadam de depresie ca de ciuma dar de cate ori nu ne-am trezit lipsiti de chef dupa o saptamana, un an intreg incarcat de provocari profesionale, de cate ori nu asteptam cu nerabdare vacantele pentru a ne elibera de presiunea rutinei, de presiunea acelui trebuie sa facem si pe mama si pe sotia si pe femeia de cariera si pe copilul perfect, de cate ori nu ne-am luat un pahar doua trei de bautura ca sa ne eliberam de griji, sa le suspendam putin intre aburii aromatici, de cate ori n au planat nori grei asupra cuplului sau de cate ori singuratatea nu ne-a aruncat in bratele nostalgiei si melancoliei pe care le-am ascuns in pofte exagerate sau in anorexie?
Nu inseamna ca toti avem depresie, dar sunt mici semne care asemenea painii puse la dospit, tind sa creasca, favorizate si de context pana cand batem usile psihoterapeutilor cautand alinare. Diferenta intre noi astia care nu suferim de depresie si cei care sufera nu o fac neaparat prietenii, familia, psihoterapeutul, cat autoreglajul emotional.
Exista un prag emotional al fiecaruia dintre noi si atunci cand acel prag e depasit, orice ai face nu mai poti sa te intorci la ce erai. E ca un puzzle din acela cu 1000 de Piese pe care, odata stricat, nu il mai recompui cu aceeasi usurinta cu care l-ai facut prima data desi ai instructiunile in fata.
Ma deranjeaza valul de ipocrizie si de exploatare al cazului Iuliei, imens as putea spune pentru a reinvia problema depresiei, despre care in fapt doar discutam, caci nici macar abonamentele medicale cele mai scumpe nu ofera decontare 100% pentru sedintele la psiholog, statul nu da doi bani pe conditiile din spitale iar Colegiul Psihologilor permite unei individe ca tipa care o trata pe Iulia, sa spuna ca gestul jurnalistei, de a-si lua viata este unul plin de demnitate, ba mai mult ii permite sa isi exercite in continuare profesia.
Nu avem nevoie de tot mai multe sinucideri ca sa luam masuri, ci poate doar de bani pe care ii obtinem cu mii de randuri umflate de ipocrizie si esuate lamentari despre conditia unui om bolnav intr-o Romanie in care esti plimbat dintr-o specialitate in alta sa ti sa puna un diagnostic, in care plangi in fata medicilor si multi dintre ei nu dau doi bani pe tine, afara doar daca nu te numesti Iohannis sau esti cine mai stie ce vedeta publica, in care a vorbi despre depresie este chiar tabu, indiferent de nivel si de ierarhie.
Inainte de a invia depresia prin intermediul unei tragedii, sa inviem bunatatea – sa ne reamintim ca suntem muritori, ca avem macar datoria sa nu facem rau daca bine nu vrem, sa inviem spiritul de echipa, de a sari in ajutorul cuiva suferind, judecand mai putin si ajutandu-l mai mult, sa nu uitam ca fara nimic am venit pe lume si cam la fel vom pleca (poate doar un costum din ala „bun, de sus” cum zice maica mea va face diferenta intre bogat si sarac)
Drum lin Iuliei si lumina noua Oamenilor, aia putini care mai suntem!
Inimadincuvinte 